Autoportretul lui Andrei Gamarţ într-un interviu. Un tablou în întrebări

Pictorul Andrei Gamarţ se află într-o discuţie infinită cu lumea artei plastice

Pictura îşi are filozofia sa, regulile sale. Îi devii supus numai dacă Pronia divină a fost generoasă cu tine şi ţi-a oferit talentul de a dialoga cu pensula şi culorile.  Pictorul Andrei Gamarţ se află într-o discuţie infinită cu lumea artei plastice. După ce a “discutat” cu ea în Republica Moldova, a trecut Prutul pentru a schimba un pic direcţia subiectului. Ba mai mult, recent a participat cu 9 pânze şi un obiect de artă modernă la Expoziția „This Garden was Enchanted” la Galeria „Zorzini” din Bucureşti. Lucrările au vorbit în numele talentului său. Mai apoi, Andrei a vorbit pentru proiectul nostru, iar discuţia urmează a fi cunoscută de toată lumea. Nu de alta, dar a fost una frumoasă şi pictată în inspiraţie.

 

 
  • Dosar

Nume, prenume: Andrei Gamarț
Data  naşterii, anul: 8 septembrie 1980
Localitatea: Chișinău
Studii: 2004 – Secția Pictură, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău
Domeniul: Arte plastice

 

  • Se  spune că pictura e divizată între pasiune şi bani

Personal, nu aș trage o linie clară. Pasiunea rămâne sursa oricărei activități artistice. Faptul că mai și câștig de pe urma artei pe care o faci, e de apreciat. Știm cu toții cum o duc artiștii – de pe o zi pe alta. Presupun că te referi la pictura care a devenit produs și care fucționează în baza unor criterii obscure ale pieții de artă. Piața de artă, ca orice altă piață e bazată într-o oarecare măsură pe speculă. Nu mai e o noutate pentru nimeni că arta a devenit investiție și orice investitor urmărește să-și sporească capitalul. E un întreg sistem care menține și gestionează această stare de lucruri: de la galerii ce frecventează târguri de artă, la case de licitații, consultanți privați, colecționari, până la instituții ce pun girul – consacrat- în dreptul unui anume artist. Toate aceste elemente interacționează pentru a crește în timp valoarea unei opere. Faptul că aceasta se petrece într-un ritm foarte alert, poate să te pună pe gânduri.

 

  • Îmi dau seama, totuși, că sunt unele nuanțe

Ca artist, fără galerie nu ai vizibilitate, fie ea locală sau internațională. Fără colecționari lucrările nu circulă și e o necesitate ca arta să circule, să acopere diverse paliere de receptare, să câștige în viziune. E specific vremurilor pe care le trăim. Artistul, de multe ori, e pe din afară acestui sistem. Lucrările lui sunt mărul discordiei. Și cred că e bine așa, să fii în afară, pe cont propriu, egal cu tine însuți, să fii propriul obiect de studiu și practică. E inutil să-ți bați capul cât valorează una sau alta. Timpul, sigur o va face mult mai bine.

 

  • În România sunt mai multe posibilități pentru un artist

Din simplul motiv, că există o conexiune reală cu ce se întâmplă în afară. Galeriile din România sunt prezente în cadrul unor târguri de artă de prestigiu cum ar fi: Art Basel, The Armory Show, Frieze London, Wiennafair. Bienala București de Artă Contemporană (ajunsă la ediția a 6-a) și MNAC (Muzeul de Național de Artă Contemporană) sunt alte două instituții, diferite ca structură și demers. Ambele însă, mențin o vie prezență a artiștilor străini pe scena românească de artă, funcționând ca o platformă favorabilă schimbului de idei.  În câteva cuvinte – aici e un mediu artistic în plină dezvoltare.  Bucureștiul, pe de altă parte, e foarte ofertant artistic. Aici e loc pentru fiecare. Cu singura condiție – să muncești și să o faci total asumat. Eu sunt abia la început de drum.

 

  • Prima expoziţie la care am participat cred că a fost prin ’98

O expoziție aniversară la Muzeul Național de Istorie a Moldovei – 110 ani de la inființarea Colegiului Republican de Arte Plastice „Al. Plămădeală”. Eram în anul trei și am expus cu mai mulți colegi pe holul muzeului. Țin minte că am avut o senzație ciudată, când mi-am văzut lucrarea acolo. Îmi tot venea să o trec cu vederea. Era foarte stânjenitor pentru mine atunci să mă văd agățat pe un perete, la propriu.

 

  • Pictor în sec. XXI

Nu ai altă cale decât să fii tu însuți. Să fii propriul mediu, propria măsură. Nu există nimic identic pe lumea asta. Totul e unic. Și cu cât te aprofundezi în ceea ce ești cu adevărat, înţelegi ce înseamnă “să fii cu adevărat”, cu atât  viziunea pe care o ai este mai convingătoare. Și când zic – propria măsură- am în vedere o permanentă referință la timpul și spațiul pe care îl trăiești, la acel punct zero al prezentului.

  

E adevărat că s-a experimentat mult, că au apărut tehnologii care ar putea foarte ușor să înlocuiască mediul tradițional al picturii. Dar acestea sunt doar niște medii, menite să înregistreze și să transmită, să intermedieze mesajul. Ce  anume transmiți și cum o faci, ține de un proces profund alogic, marcat de imperfecțiunea umana, de condiția ei efemeră. Artistul trăiește mai acut acest soi de infirmitate.

 

  • Pictura spre individualism vs. echipa

E un fapt. Devenim din ce în ce mai singuri. Există o tendință generală, asocialul, pe care artistul o percepe și o abordează, poate nu întotdeauna la un nivel conștient, în munca sa. Personal, mă simt mult mai în largul meu atunci când lucrez singur în atelier. Să funcționezi în cadrul unui grup de artiști te poate ajuta să spargi anumite bariere  interioare sau externe, cărora, de unul singur, nu le-ai putea face față într-o perioada scurtă de timp. Avangardele au funcționat asfel. Nu știu dacă mai e loc, în zilele noastre, de mișcări de avangardă pe măsura „Suprarealismului” sau „Dada”. Totul se întâmplă foarte repede.

 

 

  • Expoziția „This Garden was Enchanted” a avut loc în perioada 15 mai-4 iulie 2014 la Galeria Zorzini, în București

Am prezentat 9 pânze și un obiect ed artă modernă. Le-am gândit ca pe niște fragmente care să dea o imagine de ansamblu. Mă tot preocupă de ceva timp, modelul luminii, în sensul ei fizic-cuantic, dar și ca model sensibil. Am găsit la Henri Bergson o idee ce se potrivea foarte bine căutărilor mele. Și anume, existența a două tipuri de memorie: o memorie domestică, a prezentului, localizată în creier și o memorie care se află în afara corpului, memorie pură a lucrurilor ce devin continuu fără să ia o formă. Provocarea mea a fost să suprapun aceste două memorii, să le găsesc un corp în care să interfereze. După mine, totul e lumină. Totul însemnând materia, structurile organice, mentale, imaginea totului. Deci, o lumină latentă a lucrurilor, asupra căreia e aruncat vălul (scopul) uitării. Și când memoria pură este reactivată, în anumite împrejurări de maximă slăbiciune interioară, atunci materia se luminează, revine în acel punct luminos de la început. Mi-am dorit să surprind momentul când se destramă vălul, când ceea ce vezi e de o tensiune aproape electrică și de o ezitare atât de umană.

 

  • Nu mă interesează viitorul

Pur și simplu nu am timp să privesc atât de departe. Sunt foarte prins în ce mi se întâmplă acum. Vreau să fiu atent la fiecare clipă, să-i imprim viață, să o mențin vie. Această dorință nu vine din frustrare. Mai degrabă, din pasiune, dintr-o copilărească curiozitate de a afla dacă este totuși posibil.

 

P.S. Site-ul www.andreigamart.com  e o carte de vizită a tot ce înseamnă creaţiile semnate de Andrei. Astfel, doar un singur click vă aduce arta în suflet. Îndrăzniţi!