Carolina Șișcanu: Orice vis devine realitate. Trebuie doar să îți dorești

A ajuns în balet din întâmplare, dar a rămas în acest domeniu grație unei munci titanice, pe baza căreia și-a construit profesionalismul

Nu doar o dată a fost pe cale să renunțe fiindcă „era foarte greu”, dar mai târziu a înțeles că asta e vocația sa. Carolina Șișcanu este una dintre cele mai bune balerine din Republica Moldova care, pe lângă faptul că evoluează pe marile scene internaționale, este profesoară la o școală de coregrafie din SUA.

 

  • Dosar

Nume, prenume: Carolina Șișcanu
Data nașterii: 21.02.1991
Locul nașterii: Chișinău
Studii: Academia de Muzică, Teatru și Arte din Republica Moldova, coregrafie
Domeniu: artă
Performanță: balerină profesionistă, profesoară de balet în America

 

  • Totul a început acum 14 ani

Eram în clasa a treia și învățam la o școală obișnuită. Timpul liber îl petreceam la un studio de dans, fiindcă mama a vrut mereu să arăt bine și să fac sport. Într-o bună zi la școală a venit o balerină profesionistă, care pe atunci deja preda la Colegiul de Coregrafie. În timpul lecției, ea s-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă ar putea să încerce ceva. Mi-a spus să execut câteva mișcări, mi-a ridicat picioarele încercând să vadă cât de elastică pot fi și după aia a vorbit cu mama și i-a spus că am multe șanse să intru la școala de balet. În aceeași lună am trecut la școala nouă „Colegiul național de coregrafie”. Primele lecții de balet treceau oribil. Nu îmi ieșea bine nimic. Profesoara era foarte strictă și tot îi spuneam mamei că nu mai vreau.

 

  • Această profesie este una dintre cele mai grele, atât fizic cât și psihologic

Toată copilăria a fost doar balet. Eram zile întregi la școală - ori aveam lecții, ori dans. Era foarte greu, nu aveam timp să stau afară să mă joc cu copiii. Nu aveam timp să ies undeva la plimbare. Veneam târziu acasă deja obosită și trebuia să fac lecții și să mă odihnesc. Deci aș putea spune că copilărie nici n-am avut. Acesta cred că a fost primul sacrifiu. La școală a fost greu, trebuie mereu să reușești totul și să fii și printre primele în dans, fiindcă dacă nu lucrezi profesoara își pierde interesul față de tine.

 

  • Mereu au fost nervi, lacrimi, dar am învățat să fiu tare

Să nu iau în seamă ce spun alții și să merg înainte. A fost greu când am început să învăț cum să dansez în puante (încălțămintea care te ajută să stai în vârful degetelor). La început sunt dureri mari, însă de-a lungul studiilor piciorul se obișnuia cu efortul greu. Acum avem deja și puante mai comode și mai confortabile, nu este nici atât de dureros să începi.

 

  • Am fost acceptată în trupa de balet a Teatrului de Operă și Balet, unde a început adevărata viață a unei balerine

Ore întregi petrecute la teatru, în sală, repetiții, trebuia să învăț repertoriul de spectacole. Am reușit, am trecut peste acel stres, peste nervi și mă bucur că nu am plâns vreodată.

De multe ori am vrut să renunț, fiindcă într-adevăr e greu. Îți ia toate puterile, nervii, oamenii te presează - sunt multe lucruri care se întâmplă în orice colectiv și asta uneori te face să te dai bătut, dar mereu trebuie să măsori totul de o sută de ori înainte de a hotărî.

 

  • Sunt și multe lucruri frumoase în această profesie

Ai ocazia să întâlnești staruri ai baletului și operei cu care nu cred că oricine are ocazia să îi întâlnească, ai ocazia să dansezi pe multe scene internaționale ale lumii. Eu am avut ocazia să merg în primul turneu când aveam doar 16 ani, a fost Marea Britanie. Am fost acolo pentru 3 luni, am dansat în 86 de spectacole. Eram una dintre cele mai tinere balerine. O dată cu turneele apare și experiența - înveți repertoriul mai repede, îți înveți corpul deja, afli ce să ascunzi și ce să arăți pe scenă. Apare și grația mișcărilor, se conturează orice mișcare pe care o faci. Deci după acest turneu au mai urmat multe țări precum Belgia, Italia, Suedia, Franța, Spania, Elveția, China, Cehia, Canada, SUA, Sicilia, etc.

 

  • Acum sunt în America, revin aici deja al treilea an

Prima data când am fost în turneu în SUA am fost în calitate de dansator, a fost turneu de 2 luni și mi-a plăcut enorm. Următorul an când mă pregăteam de acest turneu, compania cu care lucrez a venit cu propunerea de a preda copiilor coregrafia și eu am acceptat. Deja al doilea an vin aici în luna august și călătoresc singură dintr-un oraș în altul și le predau copiilor coregrafia din spectacole. Copiii americani sun foarte receptivi, sunt foarte zâmbăreți. Mereu foarte atenți și abia așteaptă să vadă ce dansează nou. Sunt copii de la 6-14 ani. La sfârșitul lecției e momentul meu preferat - toți copiii vin și te cuprind foarte-foarte strâns. În acel moment mă simt satisfăcută.

Le-aș spune fetelor care vor să devină balerine să fie puternice, să lucreze mult, să depună mult efort fiindcă orice vis devine realitate, trebuie doar să îți dorești.