Eugen Gavriliuc: Medicul trebuie să aibă răbdare pentru a-şi asculta pacientul

Eugen Gavriliuc este neurologul care a lucrat la cel mai vechi spital din Paris, de unde a reuşit să obţină noi cunoştinţe, o bogată experienţă şi să-şi diversifice activitatea

Medicina se consideră a fi un domeniu nobil, însă nu atât statutul de medic înnobilează omul, cât profesionalismul care se ascunde după un nume. Eugen Gavriliuc este  neurologul care a lucrat la cel mai vechi spital din Paris, de unde a reuşit să obţină noi cunoştinţe, o bogată experienţă şi să-şi diversifice activitatea. După câţiva ani petrecuţi în Franţa, Eugen revine în ţară şi încearcă să implementeze tot ce a reuşit să dobândească în ceea ce numim medicină autohtonă. 

 

  • Dosar

Nume, Prenume: Eugen Gavriliuc
Data naşterii: 6 aprilie 1983
Locul naşterii: Chișinău
Studii: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, facultatea medicină generală, specialitatea neurologie
Domeniu: Neurolog la o clinică din capitală

 

  • Pentru mine medicina este un mod de a-mi trăi viaţa, am devenit un tot întreg cu meseria care pe am ales-o

De fapt ca să te poţi numi doctor cu adevărat cred că trebuie să iubeşti medicina. Eu de exemplu am o relaţie de lungă durată cu acest domeniu pentru că tatăl meu e medic, iar în copilărie spitalul era un fel de casă pentru mine. Dacă ar fi să dau o definiţie a profesiei cu pricina aş spune că persoana ce o îmbrăţişează, mai întâi de toate trebuie să aibă o anumită predilecţie pentru a ajuta oamenii, să aibă capacitatea de a scoate durerea, de a oferi o speranţă şi de a avea răbdare. Medicul care nu îşi ascultă pacientul nu cred că reuşeşte să înţeleagă într-un final ce dureri îl macină. Până la urmă tratamentul performant îşi face treaba, însă dacă lipseşte latura omenească, se scapă multe lucruri.

 

  • Experienţa căpătată în cadrul spitalului din Paris Pitie-Salpetriere - este o mare lecţie de viaţă, însă eu am hotărât să mă întorc acasă

Pentru mine profesia e importantă, dar totuşi la mine în ţară eu nu mă simt străin. Aici îmi sunt părinţii, prietenii, toţi cei de care am nevoie, mai ales că sunt extrem de sufletist şi ţin la tot ce înseamnă spiritual. De asemenea m-am reîntors în Moldova pentru că consider ţara mea drept un mediu favorabil pentru dezvoltarea propriei familii pe care am creat-o. Cred că copilul meu va creşte într-un mediu mai apropiat lui acasă decât printre străini. Desigur dileme au existat înainte de a mă întoarce în ţară însă sunt un tip optimist şi sunt sigur că mă voi putea realiza în domeniul ales, mai ales că acesta este în plină dezvoltare la noi.

 

  • Sunt bucuros să văd că lucrurile se schimbă şi mentalitatea oamenilor nu mai e cea de altă dată, sovietică

Oamenii care au concepte învechite despre viaţă deja sunt la vârstă înaintată, iar accentul se pune pe cei tineri. Zicând tineri, mă refer la generaţia celor care acum au 30 - 40 de ani şi care au avut ocazia să mai călătorească şi să vadă că în Moldova, poate cu paşi foarte mici, dar se observă o ascensiune. Într-un final pot spune că lucrurile se schimbă și la noi, până statul se gândeşte, omul trebuie să acţioneze, cu toate că ajutorul autorităţilor este binevenit de fiecare dată. Pe mine mă bucură faptul că totuşi în domeniul medicinii suntem mai aproape de standardele europene, ne concordăm schimbărilor care au loc în medicina internaţională. Şi chiar dacă salariile nu prea tind spre standardele sus-menţionate, sunt persoane dedicate profesiei, acest fapt bucură, însă în acelaşi timp întristează. Specialiştii tineri nu sunt motivaţi în mare parte să rămână în domeniu din cauza recompenselor mici. Totuşi o schimbare în această direcţie ar fi binevenită.

 

  • Pe lângă cunoştinţele din domeniu, acumulate la Paris, am reuşit să observ şi să învăţ multe alte lucruri

Mi-a plăcut mult atmosfera de lucru din spital, modul în care este organizată munca. Se pare că medicul este ocupat toată ziua, cu toate astea este disponibil pentru pacient. De asemenea aş vrea ca şi în spitalele şi policlinicile noastre medicii să-şi uite problemele acasă şi să afişeze un zâmbet de toată frumuseţea. Această făţărnicie poate într-un sens sau altul, m-a făcut să înţeleg că oamenii care vin la consultaţie nu doresc să îţi cunoască problemele, pentru că ei vin cu alte întrebări la tine. Bunăvoinţa pentru un medic este foarte importantă, pentru că pacientul şi aşa vine stresat la spital. Eu îmi doresc cât mai mulţi medici să implementeze în practica lor de muncă atitudinea bună faţă de cei care calcă pragul centrului medical. Exact cum am văzut în Franţa, mi-aş dori ca între pacient şi doctor să se creeze o relaţie de parteneriat, și nu de supremaţie. De asemenea, din cele învăţate şi observate, pot spune că la fel de importantă este şi prezenţa aparatajului performant, disponibilitatea medicamentelor şi respectarea profilaxiei maladiilor.