Igor Iachimciuc: visez la timpuri când țambalul va deveni la fel de popular precum instrumentele simfonice

Este doctor în muzică și profesează la o universitate din Utah unde predă compoziția și teoria muzicii, iar în paralel este invitat la concerte și mai compune muzică

A început să studieze țambalul de la 10 ani din buna practică a oamenilor din nordul Moldovei, de a cunoaște să cânte măcar la un instrument muzical. Asta pentru ca mai târziu, compozitorul și țambalistul, Igor Iachimciuc, să ajungă cu muzica sa tocmai pe tărâmul american. Este doctor în muzică și profesează la o universitate din Utah unde predă compoziția și teoria muzicii, iar în paralel este invitat la concerte și mai compune muzică, care este apreciată în top 3 pe site-urile de muzică specializate.

 

 

  • Dosar

Nume, Prenume: Igor Iachimciuc
Data nașterii: 9 iunie 1968
Studii: Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice, Moldova; Universitatea din Utah
Domeniu: artă, muzică, țambal
Realizări: predă compoziția și teoria muzicii la o universitate din Utah

 

  • Am obținut o școală muzicală fundamentală în Moldova

Am avut noroc de profesori foarte buni. Din păcate mulți studenți tineri care doresc să plece peste hotare cu orice preț nu-și dau seama prea bine că școala muzicală din Moldova a fost foarte puternică, necătând la izolarea sovietică. E foarte important de menținut aceleași standarde muzicale și să nu căutăm sisteme noi, străine pentru cultura și mentalitatea poporului nostru. În același timp, trebuie să fim flexibili pentru modificări, dar să fim atenți cu schimbările mai radicale.      

 

  • Cred că țambalul, ca și orice alt instrument, necesită o muncă enormă

Metodica predării țambalului nu e atât de elaborată precum la alte instrumente. Problemele comune ale țambaliștilor sunt alegerea și lipsa repertoriului, tehnica interpretativă, funcția țambalului în afara muzicii populare. Aceste obstacole necesită o gândire neordinară și, eventual, au dus la apariția interesului față de compoziția muzicală. E remarcabil că mulți compozitori din Moldova și-au început activitatea muzicală în calitate de țambaliști.

 

  • Adevărat că mai rar pot fi întâlniți țambaliști cu renume

Mă bucur de un public mai restrâns, dar select și dedicat. Faptul că muzica mea este practic necunoscută pentru marea majoritate nu mă întristează, dar din contra, mă bucură.   

Visez la timpuri când țambalul va deveni la fel de popular precum instrumentele simfonice. Puțin câte puțin, țambalul începe să fie inclus în programele concertelor de muzică mondiale. Tot mai mulți compozitori renumiți utilizează țambalul ca instrument proeminent în partiturile lor. Din experiența mea, țambalul tot timpul provoacă un mare interes la publicul de peste hotare.

 

  • Un grup de copii americani s-a apropiat după un concert și m-a anunțat că vor să plece în Moldova să studieze țambalul

O altă fetiță de vreo opt ani m-a rugat să mă mut cu traiul în satul ei și sa-i fiu profesor de muzică. La concertele muzicii contemporane țambalul nu sună ca un instrument exotic, dar e apreciat la nivelul altor instrumente clasice. În timpul prezent deseori cânt cu un grup de muzică tradițională americană. La fel și jazzmenii mă invită cu ei.    

În afară de concerte vii, muzica mea poate fi audiată și procurată pe net pe Amazon.com, iTunes.com și alte site-uri majore muzicale. E straniu, dar uneori nimeresc în top 3 – mă refer la piesa Samba de masă din albumul Country Road, de pe site-ul Reverbnation.