Regizorul Ion Șova: toţi am fi în stare de lucruri imposibile dacă am păstra scopul în inimile şi gândurile noastre

Este regizorul filmului „Tenebris” care, în primăvara anului 2014, a fost premiat cu mențiune de onoare în cadrul Festivalul de Film de la Manhattan

Este un tânăr ambițios și este convins că doar un scop bine definit te duce spre succes. Ion Șova este student la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj (România). Este regizorul filmului „Tenebris” care, în primăvara anului 2014, a fost premiat cu mențiune de onoare în cadrul Festivalul de Film de la Manhattan. Planurile lui nu se opresc aici, fiindcă, după cum afirmă el, lucrează la proiecte ce au scopul să îi descopere adevăratul potențial.

 

  • Dosar

Nume, Prenume: Ion Șova
Data nașterii: 10 august 1992
Locul nașterii: Tânțăreni, r. Telenești
Studii: Facultatea de Teatru și Televiziune UBB, Cluj-Napoca (România)
Domeniu: artă, cinematografie
Realizări: regizorul filmului „Tenebris” premiat cu mențiune de onoare în cadrul Festivalul de Film de la Manhattan, 2014

 

  • Filmul Tenebris are o durată de 5 minute şi 30 secunde

Povestea se deapănă în jurul unui luptător care trece prin multe obstacole pentru a ajunge acasă, la familia sa. Toate aceste obstacole sunt create într-o lume alb-negru, unde culoarea neagră domină aproape în totalitate. În „Tenebris” se observă foarte mult dorința de a ajunge într-un punct anume. Filmul motivează spectatorul să îşi găsească un scop în viață şi să meargă spre el, indiferent de obstacole. Toţi am fi în stare de lucruri imposibile dacă am păstra scopul în inimile şi gândurile noastre, indiferent de problemele care apar.

 

  • Încerc să merg mai mult pe stilul mainstream

Stilul care mi-ar permite să fac și filme pentru consumatorul de masă, dar și capodopere care m-ar putea reprezenta ca personalitate. De asemenea, e important pentru mine să iau parte în toate etapele de producție a unui film. Doar așa poți demonstra o cultură specifică și caracteristică filmului de autor.

 

  • Wes Anderson este unul din regizorii pe care îi prefer și îi studiez

Sunt frapat de modul în care își construiește acțiunea în filmele sale: mișcarea camerei, compoziția, dinamica cadrelor, montajul. Pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun, priviți filmele: „Moonrise Kingdom”, „Mister Fox”, „Castello Cavalcanti”.

 

  • La nivel național, atât în România cât și în Republica Moldova, se observă o resuscitare a cinematografului autohton

Aștept și doresc să contribui la această încercare de a pune în funcțiune un sistem care produce filme de calitate gen: „Despre oameni și melci”, „Undeva în Palilula”, „La limita de jos a cerului”.

 

  • Recomandări de la specialiști

Filme: „Requiem for a Dream”, „Mr. Nobody”, „The Grand Budapest Hotel”.

Regizori: Wes Anderson, Christopher Nolan, Luc Besson.

Pentru a fi considerat bun, un film trebuie să trimită un mesaj capabil să schimbe sau să contureze ideile pe care le avem. Iar pentru succes trebuie să fii capabil sa reușești.

 

  • Lucrez pentru a ajunge să fiu un regizor de succes

Doresc ca viitoarele proiecte cinematografice, la care deja lucrez, să îmi reprezinte adevăratul meu potențial.

 

  • Viața bate filmul?

Cu toții știm că viața este mult mai complexă decât un simplu film.