Viorel Marinescu: Orice luptător de judo poate să devină și campion

Prima întâlnire cu Judo a avut-o în timpul armatei, suficient pentru ca să-i placă și să-l motiveze pe Viorel Marinescu să devină dublu campion mondial și multiplu campion european la Judo, categoria veterani

Antrenor i-a fost televizorul și primele tactici le-a furat de la campionii de dincolo de sticlă. Prima întâlnire cu Judo a avut-o în timpul armatei, suficient pentru ca să-i placă și să-l motiveze pe Viorel Marinescu să devină dublu campion mondial și multiplu campion european la Judo, categoria veterani. Pe lângă aceasta, Viorel Marinescu este persoana care a asigurat securitatea primilor președinți ai Republicii Moldova.

 

 

  • Dosar

Nume, Prenume: Viorel Marinescu
Data nașterii: 2 octombrie 1967
Locul nașterii: s. Căinarii Vechi, Soroca
Studii: Universitatea de Stat din Moldova, facultatea Biologie și Pedologie
Domeniu: sport, judo

 

  • Judo este cel mai frumos și cel mai imprevizibil sport

Nu știi când vei cădea și cum vei cădea. Dacă ai câștigat într-un an, nu înseamnă că neapărat vei câștiga și în următorul. Foarte rar la Judo se întâmplă să câștigi de 2 ori la rând campionatul lumii. Este un gen de sport unde o mică greșeală poate oferi victoria unui adversar mult mai slab decât tine. Sunt multe cazuri din astea unde o secundă te costă victoria. Trebuie să fii foarte atent.

 

  • Nu joacă rolul puterea, ci în primul rând trebuie să lupți foarte tactic, să știi cum să te porți și să-l evaluezi obiectiv pe adversarul tău

Nu poți aplica aceleași tactici de luptă cu mai mulți adversari. În primele 15-20 sec. trebuie să îți dai seama ce tactică de luptă să folosești. La unul pui mai multă putere, la altul - mai bine să fii mai atent. Judo este sportul unde trebuie mai mult să gândești cu capul. Și să o faci foarte isteț.

Orice luptător poate să devină și campion. E nevoie de multă muncă, dar trebuie să ai harul și să simți lupta. Să știi când să mergi la un risc și când nu. Contează mult ce atitudine ai față de luptă. Este intuiție și asta vine cu timpul.

 

  • Eu nu am avut antrenor, eu nu am făcut școală

Am fost profesor de chimie și biologie, am lucrat la Academia de Științe a Moldovei, iar când a apărut prima fiică, am fost nevoit să-mi schimb profesia și am plecat în securitatea președintelui la Ministerul Securității Instituționale.

Am început să fac judo mai profesional în armata sovietică. Nu am fost sportiv de performanță. Făceam sport atunci când nu îmi încurca la serviciu și la învățătură. Nici acum nu merg la antrenament. Când cineva merge în pauza de masă la o cafea și la o pizza, eu merg la sală. Mă antrenez de 5 ori pe săptămână, dar nu fac sport în fiecare seară după muncă. Fac două lucruri o dată - muncesc și mă antrenez.

 

  • Eu mai mult priveam la televizor și mă gândeam ce și cum să fac

Școala primară de sport eu am făcut-o singur pentru mine. Primii antrenori i-am avut în selecționata Moldovei.

Când te ocupi cu protecția persoanelor, sportul te ajută să fii într-o formă bună și să ai o tactică. Garda de corp înseamnă să poți trage bine, să fii într-o formă bună și să ai simț analitic, astfel încât să fii o gardă de corp cu sistem complet.

 

  • Slăbiciunile mele?

Iau aproape de inimă tot ce ține de familie și îmi fac griji pentru orice se întâmplă. Un punct slab mai este că am un simț dezvoltat al dreptății. Nu pot să trec indiferent când văd prostia și în viață, și la serviciu, și în politică. Urăsc și nu pot să tac când este încălcată dreptatea. Dacă aș vedea ceva și aș tăcea, a doua zi nu m-aș putea uita la imaginea mea în oglindă.