Vlad Straticiuc: Unui designer străin îi este complicat să activeze în Spania

Pe lângă faptul că e vestit și apreciat pentru munca sa în țara bascilor, Vlad Straticiuc este unul dintre cei mai buni designeri de pălării din întreaga lume

El este cel care a câștigat concursul internațional de pălării, organizat cu ocazia împlinirii a 60 de ani de când regina Elisabeta II se află pe tron. A luat premiul mare, iar creația lui a fost considerată cea mai originală în fața celorlalte 200 e pălării expuse în concurs.

 

  • Dosar

Nume, Prenume: Vlad Straticiuc
Data nașterii: 22.05.1974
Locul nașterii: Chișinău
Studii: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea de Arte Plastice, Catedra de tapiserie
Domeniu: fashion
Realizări: unul dintre cei mai buni designeri de pălării din întreaga lume; câștigătorul concursului de pălării dedicat aniversării a 60 de ani de domnie a reginei Elisabetha II

 

  • De obicei clienții sunt doamnele care își caută un accesoriu suplimentar pentru a-și completa ținuta pentru un eveniment cum ar fi o nuntă, cocktail ori un eveniment special

Am avut cazuri când pălăriile au fost comandate de către soți ori prieteni pentru a fi făcute cadou.

 

  • În primul rând, mă inspir din natură

Îmi place foarte mult să folosesc în creațiile mele linii plastice, diferite texturi și să explorez capacitățile pe care le pot oferi materialele folosite pentru confecționarea pălăriei. De multe ori îmi place să mă joc și să experimentez cu diferite materiale pentru a vedea  ce forme curioase pot obține și apoi utilizez aceste idei în creațiile mele. Nu în ultimul rând mă inspiră și idea pentru ce fel de eveniment este această pălărie.

 

  • Da, cred că se poate trăi din artă și din munca de designer

Nu e deloc ușor la început de drum,  atât timp cât nu ești prea cunoscut și nu ai nume, dar dacă muncești și munca ta este recunoscută la un moment dat se poate trăi și din artă. Sper că sunt pe drumul cel bun.

 

  • Desigur că mi se întâmplă să nu îmi placă o creație personală

De la idee și până la creația terminată e un proces lung. Totul este lucru manual și nu mereu îmi reușește să obțin rezultatul scontat. Uneori unele materiale nu pot permite să obții rezultatul dorit și atunci începe un alt proces creativ și de căutare a soluției până când rămân mulțumit cu produsul final.

 

  • La drept vorbind, unui designer străin îi este complicat să activeze în Spania

E un cerc foarte închis și e nevoie de a munci mult pentru a fi observat și la fel un pic de noroc de a fi în locul potrivit la momentul potrivit. Fiind din afară e nevoie de mai mult lucru pentru a demonstra că meriți ceva. Cred că cel mai important e să crezi în tine și forțele tale și să nu dai mâinile în jos. Să tinzi spre ceea ce îți dorești.