Mobiasbancă şi-a prezentat ofertele de creditare la „Fabricat în Moldova”

Dacă majoritatea companiilor prezente la expoziţia anuală „Fabricat în Moldova” şi-au prezentat produsele, Mobiasbancă a venit cu oferte de creditare pentru agenţii economici.

Pentru instituţia financiară a fost importantă participarea la expoziţia „Fabricat în Moldova”, deoarece s-a reuşit atragerea de noi clienţi. „Participăm de fiecare dată la „Fabricat în Moldova”. De data aceasta printr-o linie de creditare de la BEI putem oferi resurse financiare la condiţii avantajoase pe termen scurt şi mediu pentru agenţii economici care doresc să-şi dezvolte afacerea”, a declarat Jean-François Myard, preşedintele Mobiasbancă.

Potrivit preşedintelui Mobiasbancă, linia de creditare de la BEI este destinată, în primul rând, agenţilor economici din sfera de producţie. „Instituţia financiară susţine dezvoltarea economiei moldoveneşti prin condiţiile oportune de creditare pe care le pune la dispoziţia businessmanilor”, precizează Myard.

Mobiasbancă este printre primele bănci din Moldova care au început cooperarea cu diverse instituţii financiare internaţionale. Pe parcursul timpului, banca a implementat cu succes proiecte promovate de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Corporaţia de Finanţare Internaţională, Asociaţia de Dezvoltare Internaţională, Banca de Dezvoltare şi Comerţ în Bazinul Mării Negre şi altele. Aceasta s-a dovedit a fi un partener de încredere, cu o reputaţie solidă, iar cooperarea cu Banca Europeană pentru Investiţii serveşte drept o confirmare la aceasta.

Principala performanţă a instituţiei financiare este şi rămâne a fi o bancă inovativă şi curajoasă. Ea oferă nu doar soluţii financiare complexe pentru orice persoană fizică sau juridică, dar este şi un catalizator pentru o dezvoltarea continuă a sectorului bancar.

Reprezentanţii băncii spun că nu se opresc doar la ofertele de creditare existente, ci intenţionează să scoată pe piaţă şi altceva pentru populaţie şi agenţii economici. „Produsele care au fost lansate până acum sunt inovative şi au prins foarte bine la populaţie. Avem oferte la pachet, pentru persoane fizice şi întreprinderi”, explică Jean-François Myard.

Deşi creditele neperformante au afectat activitatea unor instituţii financiare din Republica Moldova, Mobiasbancă se poate lăuda cu un portofoliu de credite foarte mare. „Indicatorul costului net al creditelor neperformante ne plasează instituţia bancară în fruntea pieţei cu cele mai bune rezultate. Le-am atins datorită performanţei, şi prudenţei cu care activăm pe piaţa bancară”, afirmă preşedintele băncii.

În ce priveşte creditarea, criteriile de selecţie ale băncii sunt bazate, în primul rând, pe calitate. Agenţii economici care vor să ia un credit trebuie să aibă o structură de bilanţ echilibrată care permite dezvoltarea companiei pe termen mediu şi lung. Iar pentru ajutor banca oferă asistenţă şi consultanţă. „Noi ajutăm, finanţăm şi susţinem. Lucrăm pentru clienţi. Ne angajăm să le promovăm proiectele, ca să le câştigăm încrederea. Suntem alături să protejăm, să acţionăm şi să anticipăm. Suntem gata să ne asumăm provocările zilei de astăzi şi împreună să construim viitorul”, declară Myard.

Iar pentru a fi mai aproape de clienţii săi, Mobiasbancă – Groupe Société Générale îşi dezvoltă activ reţeaua de filiale, reprezentanţe şi bancomate. Mobiasbancă dispune de filiale în Chişinău, Bălţi, Cahul, Comrat, Edineţ, Orhei, Ungheni, Anenii Noi, Soroca, Drochia şi Hînceşti.