News - news

Un nou contract pentru a doua tranşă, de 10,5 milioane euro, a fost semnat de Mobiasbancă şi Fondul European de Investiții (FEI) pentru programul InnovFin, astfel banca lărgind posibilităţile şi sursele disponibile de garantare pentru dezvoltarea proiectelor inovatoare în Republica Moldova.

Noua tranşă rezultă atât din prevederile contractuale, cât şi din dorinţa de a răspunde cererii înalte a clienţilor de contractare a creditelor  în limitele acestei facilităţi. 

Devenind recent partener al programului „Creditul de asistenţă acordat de Guvernul Republicii Polone”, Mobiasbancă oferă clienţilor săi  finanțare în condiţii avantajoase pentru dezvoltarea companiilor care desfăşoară activităţi în domeniul agroalimentar şi industrial din Republica Moldova.

Pentru a prelungi spiritul de sărbători iar tu să realizezi planurile la care visezi, Mobiasbancă anunţă despre prelungirea Campaniei promoţionale la creditele de consum TO_TO şi ipotecare în lei, cu o rată a dobânzii de doar 10%, până la 31 ianuarie a anului curent.

Totodată, clienții vor beneficia de costuri preferenţiale la asigurarea de accidente şi de cele mai avantajoase condiţii la asigurarea bunului imobil ipotecat.           

După marele succes din ediția de anul trecut la Dubai Shopping Festival, și în acest an împătimiții de cumpărături, deținători ai cardurilor VISA de la Mobiasbancă, au noi oferte și reduceri zilnice la festivalul din acest an. Tentația va fi mare, mai ales că VISA are noi parteneri în rândul brandurilor de renume pentru produsele electronice, divertisment, accesorii de lux și automobile, iar reducerile până la 80%.