News - news

Cu un card bancar myCard de la Mobiasbancă ne-am provocat clienţii să iasă în evidenţă şi am reuşit să le oferim noi avantaje şi un nou stil. Te provocăm şi pe tine!

În perioada 1 - 30 aprilie, ia un card de debit sau de credit de tip MasterCard Standard myCard şi personalizează-l în stilul tău.

Un credit luat de la Mobiasbancă în perioada 20 martie - 28 mai îţi poate aduce surprize nebănuit de plăcute. De asta a reuşit să se convingă Ala Sarco.

Norocul i-a surâs la extragerea din prima săptămână, care i-a adus 0% rată a dobânzii la creditul contractat pentru întreaga perioadă de rambursare.

Cu mesajul „De la mere – ia putere”, Mobiasbancă anunţă despre continuarea susținerii proiectului social „Coolege vitamine” în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova).

În data de 27 martie a fost organizată o vizită în filiala nr. 9 „Centru” a elevilor clasei a VIII-a din cadrul Liceului Teoretic „George Meniuc”.

În cadrul vizitei copiii au aflat informații utile despre istoria banilor, activitatea unei bănci comerciale și modul de organizare a unei filiale, iar directorul filialei, dna Diana Pranițchi, a impărtășit din experienţa sa profesională și a făcut o scurtă prezentare a produselor și serviciilor bancare.

Dragostea pentru limba franceză şi pasiunea pentru cultura Franţei au reunit, în data de 25 martie, peste 60 de elevi din republică la Festivalul Naţional al Cântecului Francofon „Chantons, amis”, care s-a desfăşurat pe scena Academiei de Studii Economice din Moldova. Evenimentul este la a XIV-a ediţie şi îşi propune să descopere tinere talente şi să promoveze limba şi cultura franceză.

Mobiasbancă - Groupe Société Générale este o bancă social responsabilă, activ implicată în dezvoltarea comunităţii prin multiple proiecte sociale dedicate culturii, educaţiei, sportului, protecţiei mediului şi economisirii resurselor.

Vino la Mobiasbancă în perioada 20 martie - 28 mai, ia un credit cu aprobare rapidă, fără comisioane la acordare sau pentru analiza dosarului şi primeşte garantat reduceri la rata dobânzii.

Ai un card MasterCard sau Maestro de la Mobiasbancă?

Participă în campania „Pregăteşte-te de vară cu MasterCard”!  

Ştim cât de pasionat eşti de mirosul pământului, cu câtă migală plantezi culturile, le prelucrezi şi cât de mult îţi doreşti să culegi o roadă bogată. Îţi susţinem pasiunea, pentru ca tu să îţi realizezi toate aceste vise, iar afacerea ta să prospere.

Utilizarea cardurilor myCard Chérie Chérie pentru cumpărăturile efectuate în ţară şi peste hotare este răsplătită de Mobiasbancă.