Mobiasbancă a participat la Iarmarocul Caritabil de Iarnă 2015

09 Dec 2015

Mobiasbancă a participat duminică, 6 decembrie, la cea de-a 19-a ediție a Iarmarocului Caritabil de Crăciun, organizat de Clubul Internațional al Femeilor din Moldova. Mobiasbancă a fost în centrul evenimentului și a propus spre vânzare dulciuri, ornamente de brad, globuri, brăduți și felicitări confecționate manual de colegele noastre în cadrul Atelierului de Creație.

De asemenea, Mobiasbancă a participat la tombola cu premii din cadrul evenimentului, oferind 10 Certificate cadou cu reducere 100% la carduri cu design personalizat MasterCard.

Mulțumim colegilor care au susținut participarea Mobiasbancă la acest eveniment caritabil. Banii colectați în cadrul târgului vor fi donați Centrului Phoenix din raionul Râșcani pentru copiii cu dezabilități și Centrului de plasament temporar din Strășeni.