Mobiasbancă - partenerul de încredere în susținerea activității de import-export

09 Dec 2016

Ediția anului 2016 a evenimentului ImpEx a fost organizată pentru al patrulea an consecutiv de BC „Mobiasbancă - Groupe Société Générale” S.A., la data de 9 decembrie a.c., în Chișinău, reunind cele mai mari companii de import - export din Republica Moldova.

Evenimentul este o platformă de comunicare între companiile din domeniu şi Mobiasbancă cu scopul de a împărtăși experiența vastă de utilizare a instrumentelor de finanțare a activității de import - export. În cadrul discuțiilor interactive, reprezentanţii companiilor au avut oportunitatea să comunice cu Membrul Comitetului de Direcție, Director Comercial Corporate Banking al Mobiasbancă, Elena Guzun, cu specialiști consacrați ai băncii în materie de Trade Finance, leasing financiar şi finanțarea din resursele Organizațiilor Financiare Internaționale.

„Mobiasbancă va continua să susțină mediul de afaceri și să ofere tot suportul și expertiza sa pentru finanțarea activităților de import – export. Puteţi conta oricând pe sprijinul şi parteneriatul băncii”, a declarat Elena Guzun, Membrul Comitetului de Direcţie.

De asemenea, participanţii au aflat despre ofertele inovative ale băncii (oferte noi de finanțare: din resursele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu partea de grant de până la 15% din suma creditului şi asistenţă tehnică gratuită DCFTA; facilitatea de garantare InnovFin în cazul insuficienţei de gaj; creditul de Asistență acordat de către Guvernul Republicii Polone), informaţii despre instrumentele noi de finanțare a activității de import-export (acreditive scontate, forfeiting), precum şi despre produsele inovative oferite de Mobiasbancă. Evenimentul s-a transformat rapid într-o platformă de stabilire a noilor relații de parteneriat , precum și de consultanță în afaceri oferită de specialiștii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Mobiasbancă – este prima bancă certificată conform standardului internaţional ISO 9001:2015 în domeniul produselor Trade Finance, recunoscută prin reţeaua extinsă de filiale ale Groupe Société Générale în străinătate, cu o echipă profesionistă și banca cu cea mai largă ofertă de finanțare din resursele Organizațiilor Financiare Internaționale. Un Acord de parteneriat în acest sens a fost semnat recent de Mobiasbancă cu Fondul European de Investiţii (FEI), devenind parteneră la Facilitarea de garantare InnovFin și cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru facilitatea DCFTA, ambele facilități fiind destinate pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi sprijinite financiar de Uniunea Europeană.