Mobiasbancă premiată de MasterCard pentru cel mai efectiv portofoliu de carduri în 2014

16 Jun 2015

Mobiasbancă - Groupe Societe Generale a fost premiată de MasterCard pentru cel mai efectiv portofoliu de carduri în 2014.

Distincția a fost înmânată de Vera Platonova, managerul MasterCard pentru Ucraina şi Moldova, în cadrul evenimentului MasterCard Day Moldova 2015, care a fost organizat la Chişinău pe 22 mai. Doamna Platonova a felicitat echipa Mobiasbancă pentru succesul obținut şi a menționat în mod special calitatea portofoliului de carduri al băncii.

Prin preocuparea de îmbunătățire continuă a  performanțelor produselor și serviciilor sale, Mobiasbancă a devenit un lider pe piața sistemului bancar din Moldova după ponderea operațiunilor fără numerar efectuate cu cardurile emise de bancă atât pe teritoriul Moldovei, cât și în străinătate.

Prioritatea acordată satisfacției necesităților și așteptărilor clienților, rezidă în calitatea produselor  și serviciilor prestate de bancă. În acest sens, se impune menționarea emiterii unei game largi de carduri bancare de tip MasterCard Standard, GOLD & Premium - WORLD MasterCard. O realizare importantă în anul 2014 a fost lansarea unui serviciu special atribuit cardurilor MasterCard, cardul cu design personalizat, precum și asigurarea accesului la o reţea vastă de acceptare a cardurilor, banca deţinând un număr de 115 bancomate şi 103 POS-terminale pe întreg teritoriu al țării.