Educație financiară pentru tineri oferită de Mobiasbancă

11 Jan 2019
BC ”Mobiasbancă - Groupe Société Générale” S.A. a dezvoltat împreună cu AVI-Moldova și European Fund for Southeast Europe un proiect de educație financiară destinat tinerilor din Republica Moldova, în scopul creșterii culturii financiare, dezvoltării abilităților de gestionare corectă a banilor și a plăților fără numerar. 
 
Sub genericul "Primul meu card", campania s-a desfășurat în perioada octombrie - decembrie 2018, în douăsprezece instituții de învățământ în mai multe orașe ale țării. Specialiștii Mobiasbancă au devenit, în mod voluntar, profesori de educaţie financiară şi au reuşit să antreneze circa 1000 de tineri în atelierele de lucru, oferindu-le noțiuni importante despre gestionarea financiară și instrumentele bancare, despre avantajele utilizării unui card bancar și securitatea bancară în mediul online. 
 
"Decizia de implicare în acest proiect a venit în mod natural, și are drept scop încurajarea tinerilor să obțină mai multe informații despre plățile fără numerar și să pătrundă în acest domeniu cu ajutorul profesioniștilor. Credem că este un bun suport informațional pentru educația financiară în era digitalizării și a noilor tehnologii destinate să ușureze viața de zi cu zi. Mobiasbancă susține mai multe proiecte care vizează inovațiile și care deschid noi orizonturi pentru oportunitățile profesionale și chiar antreprenoriale pentru tineri", a declarat Stela Ciobanu, Secretar General al Mobiasbancă.
 
Campania a culminat cu un eveniment de premiere la sediul băncii, fiind apreciate cele mai bune eseuri pe teme financiare. 
 
Pentru mai multe detalii despre proiect, vă invităm să urmăriți video aici
 
 
 
BC "Mobiasbancă - Groupe Société Générale" S.A. face parte dintr-un grup financiar internațional solid, apreciat pentru stabilitate și transparență, cu produse și servicii financiare de cele mai înalte standarde de calitate. Cultura corporativă și valorile împărtășite în comun de angajații săi, implicarea în viața socială a comunității  și suportul acordat culturii și artelor, persoanele cu nevoi speciale, activități sportive și de voluntariat – fac parte din ADN-ul instituției și constituie un pilon de consolidare a încrederii pe piața bancară.