Mobiasbanca – OTP Group susține copiii care în această toamnă au devenit școlari

07 Sep 2020
În acest început de toamnă și an școlar Mobiasbanca – OTP Group a venit cu un proiect special pentru picii care merg la școală pentru prima dată. Cărțile „Plaiul meu natal” și „Tara mea Moldovă – Floare, în număr 2000 de exemplare, semnate de Stela Cemortan, le vor ajuta pe copii să păstreze din curiozitatea și entuziasmul lor firesc, în timp ce vor înainta în tărâmul învățământului.
 
Ambele manuale, donate de către Mobiasbanca – OTP Group S.A., cuprind poezii specifice vârstei, însoțite de ilustrații în stil mioritic. Cărțile vizează dezvoltarea armonioasă a personalității copilului, care, cu ajutorul adulților, va reuși să-și formeze treptat comportamente de tip cognitiv-verbal și socio-afectiv, toate fiind importante pentru debutul școlar.
Abecedarele au fost distribuite copiilor din familii social-vulnerabile, cât și centrelor de plasament, cu suportul managerilor din cadrul sucursalelor băncii și Autoritățile Publice Locale.
 
Prin acest gest tindem să cultivăm în copii dragostea pentru noi însușiri și descoperiri. Totodată, dorim sa venim în sprijinul familiilor în efortul lor de educare a copiilor. Avem în derulare proiecte care sprijină inovația în educație și asigură accesul către aceasta, indiferent de vârstă, gen sau poziție socială. Unul dintre cele mai ambițioase proiecte fiind Fundația pentru educație financiară – Centru OK”, declară dna Stela Ciobanu, Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Secretar General, Mobiasbanca – OTP Group S.A. 
 
Sentimentul că fiecare cărțulie va ajunge la un copil, va contribui la creșterea lui, la descoperirea lumii și a valorilor țării, ne motivează să înaintăm cu mai multe proiecte sociale marca Mobiasbanca – OTP Group.