Mobiasbancă donează medicamente eficiente pentru tratamentul copiilor cu arsuri grave

07 Jun 2019
De Ziua Internațională a Copiilor, Mobiasbancă a dăruit în loc de bomboane și baloane, medicamente eficiente necesare tratamentului arsurilor grave, pentru cei peste o sută de copii care ajung anual, din toată țara, în secția  de Reanimare și Terapie Intensivă a clinicii ”Emilian Coțaga” a Institutului Mamei și Copilului. 
 
La întânirea cu conducerea instituției medicale, Stela Ciobanu, Secretar General BC „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” S.A., a spus: ”Dacă pentru toți copiii această zi de sărbătoare se asociază cu vacanța, timpul liber și multe distracții, pentru alți copii, sănătatea este o prioritate și chiar o lupta pentru viață din care doresc să iasă învingători. Suntem convinși că aceste medicamente și produse de pansament vor fi eficiente în recuperarea rapidă a copiilor, iar  problemele de sănătate nu le vor umbri fericirea copilăriei”. 
 
Lotul de medicamente oferit va suplimenta stocurile disponibile ale instituției medicale, asigurând necesarul de preparate moderne până la sfârșitul anului, pentru toți pacienții care se tratează în această secție. 
 
”Tratamentul arsurilor este un proces îndelungat, de aceea ne propunem să utilizăm metode și medicamente moderne pentru a reduce timpul de spitalizare a copiilor, iar medicamentele oferite au în compoziţie ingrediente naturale, ce reduc durerea și permit stimularea cicatrizării  mai rapide a tegumentelor”, a declarat Vasile Tomuz, vicedirector al clinicii ”Emilian Coțaga”.   
 
Anterior, secția de Reanimare și Terapie Intensivă a fost renovată cu suportul Mobiasbancă, fiind instalat un sistem performant de ventilare, au fost schimbate geamurile și ușile vechi, ceea ce permite izolarea termică a încăperilor și filtrarea aerului în secție conform normelor sanitare.