Două noi premii „Mercuriul de Aur” pentru OTP Bank la concursul Marca Comercială a Anului 2021

Două noi premii „Mercuriul de Aur” pentru OTP Bank la concursul Marca Comercială a Anului 2021

Una din prioritățile de bază promovate de OTP Bank este strâns legată de oameni și de comunitatea în care activează, astfel responsabilitatea socială ocupă un loc aparte în politicile instituției, dovada fiind premiile OTP Bank la concursul Marca Comercială a Anului 2021.

Eforturile și investițiile OTP Bank în domeniul responsabilității sociale și educației financiare au fost apreciate cu distincția supremă „Mercuriul de Aur” la nominalizarea „Marca Comercială Responsabilă Social, pentru al doilea an consecutiv. Ceremonia de premiere a avut loc în cadrul evenimentului anual Gala Businessului Moldovenesc, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie.

Suntem onorați să primim această distincție minunată. În primul rând acesta este meritul întregii echipe OTP Bank care din nou a dat dovadă de implicare, dedicație și curaj. Totodată, vreau să mulțumesc tuturor partenerilor împreună cu care am reușit să realizăm atâtea proiecte frumoase și cel mai important – proiecte care au adus un impact vizibil și semnificativ pentru societatea noastră în domeniul sănătate, cultură și artă sau educație. Pentru noi toate aceste direcții sunt prioritare, iar acest premiu confirmă că eforturile noastre au avut rezultate frumoase și nu ne vom opri aici.a afirmat Elena Guzun Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Director Comercial Corporate Banking.

Totodată, OTP Bank a fost decernată cu „Mercuriul de Aur” la nominalizarea „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat”, premiu ce face dovada respectării codului de etică în afaceri, dar și implementării mecanismelor de promovare a standardelor de integritate şi anticorupție în business.

Pe parcursul a 32 de ani de activitate în sectorul de banking, am învățat cât se poate de bine despre cum trebuie construite relațiile sănătoase atât cu partenerii de afaceri cât și cele în interiorul echipei – iar acest trofeu reprezintă pentru noi un indicator al faptului că politica de etică și conduită este una corectă și că fiecare detaliu are o valoare și o importanță. Afacerile pot fi construite onest și corect iar relațiile interumane stau la baza acestora”, a afirmat Petru Delinschi, Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Director Comercial Retail Banking.

Medalia de Aur la categoria „Aprecierea consumatorului” ne onorează și confirmă că vectorul pe care îl urmăm este corect iar alinierea la Grupul internațional OTP are loc cu succes. „Am vrea să mulțumim fiecărui client pentru încrederea acordată și pentru permisiunea să devenim consilierul financiar personal și asta ne motivează să nu ne oprim aici, să dezvoltăm produse și servicii noi pentru cel mai important juriu – clienții noștri”. a declarat Elena Guzun Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Director Comercial Corporate Banking.

Totodată, în cadrul aceluiași eveniment Fundația pentru Educație Financiară „OK” a fost decernată cu distincția supremă „Mercuriul de Aur” la nominalizarea „Marca Comercială Responsabilă Social” drept apreciere a implicării acesteia în evoluția și dezvoltarea domeniului învățământului și în special a celui financiar la nivel național.
Sub umbrela Politicii de Responsabilitate Socială Corporativă, aliniată la strategia Grupului OTP, OTP Bank acționează ca partener financiar responsabil, angajator responsabil, partener responsabil în comunitate și consumator responsabil.

Поделиться на Facebook