OTP Bank migrează la un nou sistem informațional și la un nou centru de procesare a cardurilor

OTP Bank migrează la un nou sistem informațional și la un nou centru de procesare a cardurilor

După aderarea la OTP Grup în 2019 – unul dintre liderii pieței financiare a Europei Centrale și de Est – și după un amplu proces de rebranding, OTP Bank S.A. finalizează integrarea și alinierea la standardele grupului, prin implementarea unui nou sistem informațional și conectarea la un nou centru de procesare a cardurilor bancare, în perioada 4 – 7 august 2022.

Bazat pe o soluție IT modernă, noul sistem este menit să îmbunătățească activitățile operaționale și de management ale băncii, și să ofere soluții inovative pentru dezvoltarea produselor și serviciilor financiare.

„Continuăm angajamentul de îmbunătățire a serviciilor și produselor noastre, prin implementarea unui nou sistem informațional și conectarea la un nou centru de procesare a cardurilor. Grație sinergiei și expertizei echipelor OTP Grup, vom dezvolta gradual produse și servicii financiare inovatoare pentru a îmbunătăți continuu experiența clienților noștri atât în utilizarea canalelor digitale - una dintre prioritățile strategice ale băncii, cât și în rețeaua de sucursale OTP Bank.” - menționează Bogdan Spuză, Președinte al Comitetului Executiv - CEO al OTP Bank.

Tranziția la noile sisteme reprezintă un proces complex și de durată, ce implică resurse și eforturi considerabile de la etapele de analiză, proiectare și până la etapa de implementare. Modernizarea arhitecturii IT și a rețelei, împreună cu simplificarea proceselor și procedurilor interne, vor crește semnificativ eficiența operațiunilor, calitatea serviciilor prestate și a deservirii clienților OTP Bank S.A.

În procesul de tranziție, aplicațiile băncii vor fi temporar indisponibile, iar operațiunile bancare, produse și servicii - temporar inaccesibile. Optând pentru o comunicare transparentă și promptă, dar și din grija față de clienții, partenerii săi, OTP Bank S.A. a lansat în premieră o pagină web - Stare Servicii, care va reflecta în timp real disponibilitatea serviciilor băncii în această perioadă. Acest lucru va contribui la o planificare corectă și eficientă a resurselor de timp și financiare pentru toți utilizatorii de produse și servicii OTP Bank S.A.

Petru Delinschi, Vicepreședinte al Comitetului Executiv - Director Comercial Retail Banking a ținut să menționeze că: „Într-un secol al digitalizării și inovației, ne ambiționăm să fim tot mai aproape de clienții noștri. Aceste schimbări ne vor permite să dezvoltăm cele mai bune soluții și să oferim experiența unei deserviri de calitate, bazate pe încredere și profesionalism. Întreaga echipă OTP Bank este pregătită să depună efortul necesar pentru ca procesul de tranziție la noul sistem informațional și la noul centru de procesare a cardurilor să se desfășoare rapid și cu minim disconfort.”

Prin implementarea acestor două proiecte majore, OTP Bank S.A. își propune și reinventarea soluțiilor de business banking. ”La OTP Bank am fost mereu preocupați de experiența și necesitățile clienților din domeniul business. Înțelegem provocările cu care se confruntă aproape zilnic, le admirăm perseverența și ne bucurăm împreună de rezultate. Avem scopuri mari în ceea ce privește produsele și serviciile bancare dedicate persoanelor juridice ca urmare a implementării noilor soluții: dezvoltarea unor noi produse de finanțare, lansarea serviciilor complexe pentru operațiuni curente și bineînțeles, modernizarea aplicațiilor digitale prin reinventarea principiului de online onboarding, lansat în premieră pe piața națională în anul 2020.” – a declarat Elena Guzun, Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Director Comercial Corporate Banking.

OTP Bank S.A. își exprimă aprecierea și recunoștința pentru parteneriatele de succes dezvoltate împreună cu clienții și partenerii săi, rămâne loială angajamentelor asumate, continuă implementarea și dezvoltarea inițiativelor de impact, devenind astfel un consultant financiar vital și un furnizor responsabil de servicii financiare.

Totodată, ținem să vă atragem atenția că în această perioadă toate mesajele parvenite de la bancă vor avea caracter informativ, nu vor necesita acțiuni din partea Dumneavoastră. Prin urmare, vă rugăm să fiți vigilenți și să verificați sursa mesajelor pe care le recepționați; nu divulgați sub nici un pretext date personale, informații despre card, parole sau coduri unice de identificare.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că vom depune tot efortul pentru a minimiza impactul și pentru a reduce din durata lucrărilor de modernizare a sistemelor informaționale ale băncii.



Despre OTP Group

OTP Group are peste 70 de ani de activitate în sectorul financiar din Europa Centrală și de Est, în timp ce în Moldova este prezent de 3 ani prin subsidiara OTP Bank. Promovând inovația, creșterea stabilă și serviciile financiare integrate, OTP Group a devenit un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important chiar și la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 40 de mii de angajați deservește zilnic aproape 16,3 milioane de clienți din 11 țări.

Despre OTP Bank

OTP Bank (Moldova), subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat și universal de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament și profesionalism, OTP Bank înțelege nevoile clienților și contextul actual al pieței, și este un partener financiar de încredere în furnizarea de servicii financiare. Banca ocupă locul 3, în funcție de active, în clasamentul instituțiilor bancare din Moldova, din decembrie 2021.

Distribuie pe Facebook