Informare pentru persoanele fizice care au încheiat contracte de credit până la 30.03.2026

Informare pentru persoanele fizice care au încheiat contracte de credit până la 30.03.2026

 

Stimați clienți,

Prin prezenta, OTP Bank S.A. informează că prevederile pct. 9.1 lit. g) și h) din Condițiile Generale ale Contractelor de Credit încheiate până la data de 30.03.2026 cu persoanele fizice consumatori sunt considerate nule și neavenite.

Prevederile menționate mai sus obligă debitorii:

- să nu contracteze credite sau împrumuturi de la alte bănci sau persoane;
- să nu acorde împrumuturi unor terțe persoane și să nu constituie în favoarea acestora fideiusiuni, garanții sau alte sarcini asupra bunurilor din patrimoniul lor fără acordul prealabil al Băncii.

Ținând cont de faptul că aceste prevederi nu au fost aplicate de Bancă în relația contractuală cu debitorii și nu au generat penalități, sancțiuni sau alte consecințe, persoanele fizice consumatori care sunt vizate nu au obligația de a se prezenta la Bancă pentru a semna acorduri adiționale în acest sens.

Distribuie pe Facebook